Despre fiscalitate și bun simț

The other day I watched on TV how PNL leaders presented as a great achievement the submission of the draft law for implementing the ATAD Directive (2016 – Anti Tax Avoidance Directive) that, according to them, would allow the “taxation at 16% of multinationals”.

A few words about this initiative, the context in which it was approved, but mostly about the really important measures that will affect us in the years to come: CCCTB, the initiative of DG Competition, the anti-BEPS and CRS measures.

I. ATAD / Implementation law proposed by PNL

We should first say that this directive is NOT about transfer pricing rules and tax rates. Transfer pricing rules exist in the Romanian law for over a decade and are exactly the rules developed by the OECD, including the comments.

We have rules, but we do not have much administrative capacity to implement them effectively, capacity that is lacking mainly because we lack the political will to create it … I would only mention that, although the rules were introduced in 2004, the tool that allows their application has become available to ANAF only in 2011… ATAD does not introduce any changes / additions to these rules.

Regulations introduced by ATAD refer to:

  • Deductibility of interest;

  • Exit taxation of the transfer of assets;

  • General anti-abuse rule;

  • Computation of controlled foreign company income;

  • Non-unitary tax treatment of hybrid mismatches;

Deductibility of interest

The Directive introduces limitations for how much interest may be deducted by a company for corporate tax purposes. Thus, companies cannot deduct interest higher than 30% of EBITDA. Directive allows certain derogations, as meaning that member states may decide that this rule does not apply to standalone entities or is replaced with a 3,000,000 Euro threshold.

As the authors of the draft law do not know that this is exactly the role of the implementation law, to set limits for applying the Directive, we do not know the lawmakers’ intention regarding the way these limitations will operate… “Copy-paste” rules!

Given that Romania already has a set of limitation rules for the deductibility of interest (“thin capitalization rules”) that have been working well for over a decade, it would be good to not disadvantage again the Romanian companies and choose not to apply additional conditions to Romanian standalone companies, especially that the limitation to 30% of EBITDA also refers to bank interest, which are anyway higher for the Romanian companies in Romania, than the ones paid by their competitors in other EU countries.

In addition, this limitation could lead to the situation in which the interest paid at the early phase of the investment could not be deducted at all – which would be completely anti-economic for a country that needs to attract investment.

As a reminder, our Tax Code provides:

  • Interest paid to financial institutions (banks, IFN) are deductible regardless of the debt ratio;

  • Interest paid to other entities are deductible within the central bank benchmark interest (1.75% – for loans in lei) or 4% (for loans in other currencies) and only if the debt ratio (debt, other than to financial institutions / equity) is less than 3;

  • If debt ratio is higher than 3, within the above, the interest expenses can be carried forward until the debt rate allows deduction.

As we can see, our rules already make very difficult to transfer profits through interest.

Fair is to say that there is a possibility of “optimization” (easy to close, but the directive / PNL’s initiative says nothing), but – overall, what we have now is a set of effective measures, which justifies, I believe, keeping them for as many cases as possible and limit as much as possible (based on the options from the directive) the effects of this directive.

Exit taxation of the transfer of assets

The Directive introduces a set of rules that creates the obligation to pay corporate tax if assets of an entity from a member state are transferred to an entity from another country (EU member or third country), irrespective of how this transfer is made.

Few issues should be noted:

1. Romania already has provisions that set the obligation to pay the corporate tax in Romania, if an entity transfers assets from Romania to another state. It just needs for these rules to be properly applied, including the transfer pricing;

2. The provisions of the directive implemented by law subordinate to the double taxation conventions to which Romania is a party, so even if implemented, the Directive does not automatically guarantee the payment of tax in Romania;

3. Considering that there are quite a few cases of Western companies that have relocated production in Romania and less the other way around, this provision may even disadvantage Romania, so our politicians should be a little less enthusiastic when it comes to applying it …

General anti-abuse rule

The Directive provides that for the purposes of calculating the corporate tax liability, a Member State shall ignore an arrangement or a series of arrangements which, having been put into place for the main purpose or one of the main purposes of obtaining a tax advantage that defeats the object or purpose of the applicable tax law, are not genuine having regard to all relevant facts and circumstances.

Sounds familiar?

Our Tax Code includes already, for many years, such a provision. In the first paragraph of art. 11 of the Code we find the following provision: “In determining the amount of a tax, a tax or a mandatory social contribution, tax authorities may not consider a transaction that does not have an economic purpose, by adjusting the tax effects thereof, or reframe a transaction / activity to reflect the economic substance of the transaction / activity”.

The same thing, but put in a much clearer wording than the translation of the Directive, translation that is not consistent with our legal language, according to which – for example, by “genuine agreement” we generally mean a notarised contract…

Going back to art. 11. (1), even if the implementing rules are (still) missing for this article (rules which should be approved by OPANAF), tax inspectors apply its provisions, even quite extensively.

Rules for controlled foreign companies

I confess that the way the directive is worded is cryptic, even for me. I read, reread, re-reread art. 7 of the directive and am still not sure that I understand what it means, which raises big questions from my point of view about how this provision could be understood and applied by the tax inspectors

It seems that the directive provides that the undistributed profits of foreign entities controlled by a company (from Romania) will be included in the company’s tax base (in Romania) if such profits derived from certain activities (interest, royalties, dividends and income from the disposal of shares, financial leasing, insurance, banking or other financial activities or invoicing companies) or are income from “non-genuine” arrangements.

Besides the strange wording, these measures obviously create quite a few “loopholes” so that they can be avoided, particularly because the directive does not also apply to individuals, but only to companies.

I recall a provision – similar in principle, but which would have applied to the final beneficiary, natural person, which I had proposed in the draft Emergency Ordinance that has been criticized at the time by all parties, including the promoters of this law.

Besides, the rule for controlled companies shall not apply where the controlled foreign company carries on a “substantive economic activity, supported by personnel, equipment, assets and premises”, which makes it completely useless in Romania, where we have both transfer pricing rules and art. 11 of the Tax Code, rules allowing even now the restatement of the income or expenses of a Romanian company.

Not to mention that, given that Romania has few taxpayers that control companies in third countries, it is more likely that the directive to benefit foreign companies that own entities in Romania than vice versa …

Non-unitary tax treatment of hybrid mismatches

This measure aims to regulate situations where, because of legislative differences between different countries, there is the possibility occurring that (i) the same expenses are allowed for deduction in both states (“double deduction”), or (ii) an expense is deducted in a state without a corresponding inclusion for tax purposes of the same expense in the other state.

In the first case, the deduction shall be given only in the member state where payment is made, while in the second case, member state of the payer shall deny the deduction of the payment.

It seems logical, but the application will be far from simple. Tax inspectors will have to receive information on the tax treatment of various payments, which will certainly lead to practical difficulties and extended period for controls …


This directive (which seems to be already amended) does not contribute anything to fighting tax base erosion in Romania.

The draft law on the implementation of the Directive brings though an absolute novelty for the copy-paste technique, casting ridicule upon both the legislative process and the topic.

The initiators, driven by their creative enthusiasm and wanting to counter-balance their political opponents who have passed in Parliament a running fire law that repealed more than 100 taxes at once, forgot (that’s if they ever knew) that the implementation law must regulate within the limits allowed by the Directive. It is embarrassing that, 10 years after the EU accession, we have an implementation law which states that “member states may provide for” or “member states may exclude” …

The way how the legislative initiative was presented to the public is also extremely harmful. Apparently, the initiators want to find a new hate deflator to be blamed for the inability of our politicians to create a strong state with efficient institutions, respected both by Romanians and foreigners.

After the banks were pointed to as guilty that people become indebted (and not the political factor that did not properly regulate citizens’ rights and left them to ignorance and abuse) now multinationals are indicated as being guilty of the lack of money in the budget 

Not a word about the Czech Republic’s proposal to amend the VAT Directive to allow reverse charging, a step that we did not support in 2015 although it would allow us to block at least half of the VAT fraud, i.e. almost three times the amount collected as corporate tax! Nor about how ANAF’s informatization process has been politically blocked until now. Without efficient IT systems we cannot even think of efficiently applying the transfer pricing rules…


Common Consolidated Corporate Tax Base is a directive that refers to the companies operating in several EU countries, aimed at regulating the following:

  • Single set of rules to calculate the corporate tax base, irrespective of the member state where the company consolidates the results;

  • An allocation formula for the taxable income to each of the countries where the company operates. The allocation formula is based on assets, number of employees and wage fund;

  • Each member state would tax the allocated “slice” by the applicable tax rate (Directive thus preserves a mark of sovereignty).

The European Commission proposed the directive in 2010, but the proposal has been “parked” because it did not come even close to achieving a consensus among members. Noteworthy is that the impact studies made at the moment (2011) showed that Romania would have been the biggest loser …

In October, this year, the CCCTB Directive has been relaunched by the Commission, also backed by a strong media campaign. Romania should therefore be very careful about the details of the allocation and the impact that this formula will have both on the budget and our country’s attractiveness to investors.

Uniform rules for all could help increase transparency and improve the level playing field and also ease the administrative burden and strengthen the good practices (our authorities could draw inspiration from others in the interpretation of the law, although that has not really helped in the VAT matter, where our legislation is based on the EU VAT Directive and also the ECJ Rulings apply.


CCCTB could be a useful tool for Romania’s “effort” (quotation marks are not random!) to fight erosion of the tax base, with one condition: the allocation formula to be correct, although I do not see how that could be, especially that losses registered in some states will reduce, as effect of consolidation, the tax base in other countries .


I hope my former colleagues from the government will understand, at least now, why it was and still is important to provide tax consolidation to the groups of Romanian companies, which will be clearly disadvantaged in relation to their European competitors.

The latter will not only be able to offset losses made by a company against profits made by another company in the same country (many can even do that now), but will do so including for the losses from abroad. Romanian groups of companies will not be able to do that at all, which obviously will not help them.

Moreover, the budgetary impact of the tax consolidation cannot even be a reason for denying the measure, as it would be a ridiculous low one. If anyone said otherwise, it would mean that the calculation method is wrong (and indeed it is!).

Let me give you an example: we have a “small group” of two companies, one having a profit of 200, the other a loss of 100. What is the budgetary impact of the consolidation? The answer I received was 16. Completely wrong!

The loss of 100 can no longer be carried forward, therefore the 16 does not represent lost income, but only deffered income. The correct answer should have been different: at a financing cost of, say, 3%, the impact of consolidation would be only the funding cost for the 16 and not 16. That is 16 * 3% = 0.48. Totally something else …

III. DG Competition’s initiative

Some time ago, Mrs Margrethe Vestager, European Commissioner for Competition, had an idea: to investigate whether some member states cheat by granting state aid in a disguised form of advance pricing agreements or advance rulings to attract investors to their countries over other EU member states.

Basically, Mrs. Vestager argues that any tax benefits, including the pricing agreements that deviate from the market conditions, which are only granted to an investor or economic sector constitutes state aid and must be approved in advance by the Commission. Any state aid granted without complying to this requirement must be recovered.

Results started to be seen: Starbucks in the Netherlands, Apple in Ireland were requested substantial amounts by way of reimbursement of illegally received state aid. And the discussion is just starting…

Mrs Vestager’s initiative is poorly understood in Romania; there is almost no public debate on this subject, although the impact for us is far higher than ATAD could ever have.

Basically, it solves much of the profit shifting problem through pricing from states that meet the requirements (like Romania) in countries that have created competitive advantages by offering multinationals preferential conditions that actually lowered very much the tax burden compared to the level resulted from the tax rates. The Netherlands, Ireland can be such examples, but not only …

Some may also have some problems with this approach even in Romania. I refer to those who benefit from sector facilities, such as the special tax for hotels and restaurants or even wage tax exemption for salaries in IT or R&D.


Romania will benefit from this initiative without even understanding why. Some will even maybe boast that the results are theirs…

IV. Anti-BEPS plan

In 2012, the G20 (Group of 20 most developed countries) urged the OECD to develop an action plan for creating more equity in the distribution of taxable profits between countries around the world. Three years later, the visionary head of OECD’s CFA (Committee of Fiscal Affairs) presented the plan called “Anti-BEPS” (Base Erosion and profit Shifting) and the G20 leaders approved it in their meeting, in Antalia.

The OECD decided to also open itself to non-member countries, such as Romania, creating a discussion framework with equal membership for all participating countries (“Inclusive Framework”). The first meeting took place in June in Kyoto. I had the privilege to represent Romania at this meeting.

The plan contains a set of 15 actions aimed at ensuring much higher transparency for the companies’ “tax affairs”, especially for multinationals, at the global level. A (small) part of them are the basis of ATAD. I shall not refer here to all 15 actions, but only to Measure 13 – Transfer Pricing Documentation and Country by Country Reporting (CbCR – not implemented though ATAD).

We already know about the transfer pricing documentation. It exists in our legislation, detailed according to the OECD’s rules. Much more interesting for us though is CbCR, a measure that requires for all the multinational companies with a turnover exceeding EUR 750 million to:

  • Draw up a report on their global operations that will be filed with all tax authorities in every country where they operate. This report (XML, standard) will provide to each and every tax administration information about total income, number of employees, assets, and their allocation among states where the companies operate;

  • Local transfer pricing documentation, similar to what already exists.

Obviously, as Romania is a country of profit “extraction”, it will be a net beneficiary of this measure.

Again, we have no merit in that, as we are beneficiaries of a global paradigm shift, not of an improvement of the administrative capacity or a better legislation that we developed internally.

V. Common Reporting Standards (CRS)

Until recently, the information exchange between tax authorities was something difficult to accomplish. Now, within the same paradigm that led to the anti-BEPS plan, the OECD also developed a common reporting standard, AUTOMATIC (and not just by request as before), which obliges the signatory states to submit information about the “fiscal affairs” of the residents from the other states.

Once these standards are implemented (they will probably become the norm at the global level by 2020), the information available to the tax authorities will make almost impossible to park profit in tax havens. As I said in the headline – the global tax system paradigm from the last decades is changing. And this change is taking place very, very quickly.

In conclusion:

  • ATAD is much less relevant than the impression given;

  • CCCTB should be closely monitored so that the allocation formula to disadvantage us as little as possible (there is no way to advantage us);

  • Anti-BEPS, CRS also the DG Competition’s actions are very important and can be very beneficial for us;

  • The OECD also has other tools that we can (easily) implement. One of them is SAF-T (Standard audit File for Tax), a detailed standard reporting that allows the remote tax control, efficient, without physical contact, but also risk analysis and both control and prevention policy development. This is one of the ongoing projects that I have left in the ministry, which I hope will to be abandoned in some drawers.

A thought before concluding this article: it is very important for us not to complicate things more than necessary and not put the burden of additional obligations on the Romanian companies that would make them uncompetitive.

Transfer pricing rules are designed to prevent the transfer of profits abroad and not to examine how profits are allocated in Romania.

Why requesting the transfer pricing documentation for a transaction between two Romanian affiliates, both on profit? There is no good reason for such obligation, because the adjustment at both ends of the transaction leads anyway to zero extra taxes collected.

Even this problem can be easily solved if we introduce tax consolidation for Romanian groups of companies, consolidation that CCCTB will anyway impose on us…

We must not forget either the measures to fight VAT and excise fraud, because for us these (indirect) taxes have significantly higher contribution than the direct taxes.


Zilele trecute am văzut la TV cum liderii PNL prezentau ca o mare realizare depunerea proiectului de lege pentru implementarea Directivei ATAD (2016 – Anti Tax Avoidance Directive) care, spuneau domniile lor, ar fi permis “impozitarea cu 16% a multinaționalelor”.

Câteva cuvinte despre această inițiativă, despre contextul în care ea a fost aprobată, dar mai ales despre măsurile cu adevărat importante care ne vor afecta în anii ce vor urma: CCCTB, inițiativa DG Competition, măsurile anti-BEPS, CRS.

I. ATAD/Legea de implementare propusă de PNL

Să spunem mai întâi că această directivă NU este despre prețuri de transfer și nici despre cote de impunere. Regulile privind prețurile de transfer există în legislația românească de peste un deceniu și sunt exact regulile dezvoltate de OECD, cu tot cu comentarii.

Reguli avem, nu prea avem însă capacitate administrativă de a le implementa eficient, capacitate care lipsește datorită, în principal, lipsei voinței politice de a o crea… Menționez doar că, deși regulile au fost introduse în 2004, instrumentul care permite aplicarea lor a fost pus la dispoziția ANAF de abia în 2011… ATAD nu introduce niciun fel de modificări/completări ale acestor reguli.

Reglementările introduse de ATAD se referă la:

  • Deductibilitatea dobânzilor;
  • Impozitarea la ieșire a transferului de active;
  • Norma generală anti-abuz;
  • Calcularea veniturilor societății străine controlate;
  • Tratamentul neunitar al elementelor hibride.
  • Deductibilitatea dobânzilor

Directiva introduce limite în care dobânzile plătite de o companie pot fi deduse. Astfel, companiile nu pot deduce dobânzi mai mari decât 30% din EBIDTA. Directiva permite și unele derogări, în sensul în care statele membre pot decide ca această regulă să nu fie aplicată în cazul entităților independente sau ca regula să fie înlocuită cu un plafon de 3.000.000 Euro.

Cum autorii proiectului de lege nu știu că tocmai acesta este rostul legii de implementare, să seteze limitele de aplicare ale directivei, nu știm care este intenția legiuitorului în legătură cu modul în care vor funcționa aceste limitări… “Copy-paste” rules!

Având în vedere că România are deja un set de reguli care limitează deductibilitatea dobânzilor (“thin capitalization rules”) care funcționează bine de peste un deceniu, bine ar fi să nu dezavantajăm din nou companiile românești și să optăm pentru a nu aplica condiționări suplimentare companiilor românești independente, mai ales că limitarea la 30% din EBITDA se referă inclusiv la dobânzile bancare, dobânzi care oricum sunt mai mari pentru companiile românești.

În plus, limitarea ar putea duce la situația în care dobânzile plătite în perioada de început a investiției să nu poată fi deloc deduse fiscal – ceea ce este complet anti-economic.

Pentru aducere aminte, codul nostru fiscal prevede următoarele:

  • Dobânzile plătite instituțiilor financiare (bănci, IFN) sunt deductibile, indiferent de gradul de îndatorare;
  • Dobânzile plătite către alte entități sunt deductibile în limita dobânzii de referință a BNR (1,75% – pentru credite în lei) sau 4% (pentru credite în alte valute) și doar dacă gradul de îndatorare (datorii, altele decât la instituții financiare/capitaluri proprii) este mai mic de 3;
  • Dacă gradul de îndatorare e mai mare decât 3, în limitele de mai sus, cheltuielile cu dobânzile pot fi reportate până când gradul de îndatorare permite deducerea.

După cum putem vedea, regulile noastre fac deja foarte dificil transferul de profituri prin intermediul dobânzilor.

E drept că există o posibilitate de “optimizare” (ușor de închis, dar despre care directiva/inițiativa PNL nu spune nimic), dar – per ansamblu, ce avem noi acum este un set de măsuri eficiente, ceea ce cred eu că justifică păstrarea lor în cât mai multe cazuri și limitarea pe cât posibil (prin opțiunile date de directivă) a efectelor acestei directive.

Impozitarea la ieșire a transferului de active

Directiva introduce un set de măsuri care să genereze obligația de plată a impozitului pe profit în cazul în care active ale unei entități situate într-un stat membru sunt transferate către o entitate dintr-o altă țară (membră UE sau stat terț), indiferent de cum se face acest transfer.

De remarcat câteva chestiuni:

1.     România are deja prevederi care stabilesc obligația de plată a impozitului pe profit în România, în cazul în care o entitate transferă active din România către un alt stat. Trebuie doar ca aceste reguli să fie aplicate în mod corespunzător, inclusiv în ceea ce privește prețurile de transfer;

2.     Prevederile din directiva implementată prin lege sunt subordonate convențiilor privind evitarea dublei impuneri la care România este parte, deci chiar și implementată directiva nu garantează automat plata impozitului în România;

3.     Ținând cont că există destul de multe cazuri în care firme din vest și-au delocalizat producția de acolo în România și mai puțin în sens invers, această prevedere poate chiar dezavantaja România, deci ar trebui să fim ceva mai puțin entuziaști când vine vorba de aplicarea ei…

Norma generală anti-abuz

Directiva prevede că “în scopul calculării obligațiilor fiscale ale societăților, statele membre nu iau în considerare un acord sau o serie de acorduri care, având în vedere toate faptele și circumstanțele relevante, nu sunt autentice, fiind întreprinse cu scopul principal de a obține un avantaj fiscal care contravine obiectului sau scopului dreptului fiscal aplicabil”.

Sună cunoscut?

Codul nostru fiscal deja conține, de mulți ani, o astfel de prevedere. La primul alineat al art. 11 din Cod găsim următoarea prevedere: “La stabilirea sumei unui impozit, a unei taxe sau a unei contribuţii sociale obligatorii, autorităţile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacţie care nu are un scop economic, ajustând efectele fiscale ale acesteia, sau pot reîncadra forma unei tranzacţii/activităţi pentru a reflecta conţinutul economic al tranzacţiei/activităţii”.

Același lucru, dar într-o formulare mult mai clară decât traducerea directivei, traducere care nu este deloc conformă cu limbajul nostru juridic, unde – de exemplu, prin “acord autentic” înțelegem în general un contract notarizat…

Revenind la art. 11.(1), chiar dacă lipsesc (încă) normele de aplicare ale acestui articol (norme ce ar trebui aprobate prin OPANAF), prevederile lui sunt aplicate însă în practică, și încă destul de intens, de organele de inspecție fiscală.

Norma privind societățile străine controlate

Mărturisesc că modul în care este redactată directiva este unul criptic chiar și pentru mine. Am citit, recitit, re-recitit art. 7 din directivă și încă nu sunt sigur că am înțeles ce vrea să spună, ceea ce îmi ridică mari semne de întrebare cu privire la modul cum ar putea această prevedere să fie înțeleasă și aplicată de către inspecția fiscală…

Pare că directiva vrea să spună că profiturile nedistribuite ale entităților străine controlate de o societate (din România) vor fi incluse în baza impozabilă a societății (din România) dacă astfel de profituri provin din anumite activități (dobânzi, redevențe, dividende și câștiguri de acțiuni, leasing financiar, asigurări, bănci sau alte activități financiare sau de la societăți de facturare) sau sunt venituri care au rezultat din “acorduri neautentice”.

Pe lângă modul ciudat de redactare, este clar că aceste măsuri lasă destul de multe “portițe” de a fi ocolite, în special datorită faptului că directiva nu se aplică și persoanelor fizice, ci doar companiilor.

Aduc aminte că o prevedere – în principiu similară, dar care ar fi urmat să se aplice beneficiarului final, persoană fizică, fusese propusă de mine în proiectul de OUG criticat la vremea respectivă de toate partidele, inclusiv de promotorii acestei legi.

În plus, norma privind societățile controlate nu se aplică în cazul în care societatea străină controlată desfășoară o “activitate economică semnificativă, susținută de personal, echipamente, active și spații”, ceea ce o face complet inutilă în România, unde avem atât reguli privind prețuri de transfer cât și art. 11 din Codul fiscal, reguli care permit și acum retratarea veniturilor sau cheltuielilor unei companii românești.

Ca să nu mai vorbim că, ținând cont că România are puțini contribuabili care să controleze companii în state terțe, este mult mai probabil ca de directivă să beneficieze companiile străine care au entități controlate în România decât invers…

Tratamentul neunitar al elementelor hibride

Această măsură își propune să reglementeze situațiile în care, datorită diferențelor legislative dintre diverse state apare posibilitatea ca (i) o cheltuială să fie admisă la deducere în ambele state (“dubla deducere”), sau (ii) o cheltuială este dedusă într-un stat fără a fi inclusă în veniturile impozabile în celălalt stat.

În primul caz, deducerea este acordată doar în statul membru din care se face plata, pe când în cel de al doilea caz, deducerea nu se acordă din statul din care se face plata.

Pare logic, dar aplicarea nu va fi deloc simplă. Inspecția fiscală va trebui să primească informații cu privire la tratamentul fiscal al diverselor plăți, ceea ce în mod sigur va duce la dificultăți practice și prelungirea controalelor…


Această directivă (care se pare ca va fi deja modificată) nu aduce mai nimic în combaterea erodării bazei fiscale în România.

Propunerea de lege privind implementarea directivei aduce însă o noutate absolută în tehnica copy-paste, aruncând în ridicol atât procesul legislativ cât și subiectul abordat.

Inițiatorii, în plin elan creator și dorind să arunce o contrapodere oponenților politic care au trecut prin Parlament la foc automat legea prin care s-au abrogat peste 100 de tarife, au uitat (asta dacă au știut vreodată) că legea de implementare trebuie să reglementeze în limitele premise de directivă. Este jenant că, la 10 ani de la aderare, să avem o lege de implementare care prevede că “statele membre pot prevede” sau “statele membre pot exclude”…

Modul în care a fost prezentată inițiativa legislativă este și el unul extrem de nociv. Pare că inițiatorii vor să găsească un nou deflator de ură, vinovat pentru neputința clasei noastre politice de a crea un stat puternic cu instituții eficiente, respectat atât de români cât și de străini.

După ce băncile au fost arătate ca vinovat de faptul că oamenii s-au îndatorat (nu politicul care nu a reglementat corespunzător drepturile cetățenilor și i-a lăsat pradă ignoranței și abuzurilor), acum multinaționalele sunt indicate ca fiind vinovate de lipsa banilor la buget…

Nici un cuvânt despre propunerea Cehiei de a modifica directiva TVA spre a permite taxarea inversă, măsură pe care nu am susținut-o în 2015 deși ne-ar permite să închidem cel puțin jumătate din frauda de TVA, adică aproape triplul sumei colectate ca impozit pe profit!  Sau despre modul cum a fost blocată politic informatizarea ANAF fără de care nici măcar nu putem să ne gândim la impunerea eficientă a regulilor privind prețurile de transfer…


Common Consolidated Corporate Tax Base (Baza de impozitare comună pentru impozitul pe profit) este o directivă prin care se dorește a se reglementa, pentru companiile care operează în mai multe țări din UE, următoarele:

  • Reguli de calcul ale bazei de calcul a impozitului pe profit unitare, indiferent de statul membru în care compania consolidează rezultatele;
  • O cheie de alocare a profitului impozabil în fiecare din țările în care compania are operațiuni. Cheia de alocare este în funcție de active, număr de angajați și fond de salarii;
  • Fiecare stat membru ar urma să taxeze “felia” alocată cu cota de impozit pe profit aplicabilă (Directiva mai lasă deci o urmă de suveranitate).

Directiva a mai fost propusă de Comisie în 2010 dar propunerea a fost “parcată” pentru că nu s-a ajuns nici măcar aproape de obținerea unui consens între membri. De remarcat este că studiile făcute atunci cu privire la impactul propunerii arătau că România ar fi fost cel mai mare perdant…

În octombrie anul acesta, directiva CCCTB a fost relansată de Comisie, inclusiv cu o puternică campanie media. Trebuie, deci, ca România să fie foarte atentă la detaliile de calcul ale alocării, la impactul pe care formula o va avea atât asupra bugetului cât și asupra atractivității țării noastre pentru investitori și să ne vedem interesul.

Reguli clare, unitare pentru toți, ar putea ajuta la creșterea transparenței și a îmbunătățirii level playing, dar și la ușurarea sarcinii administrative și consolidarea de bune practici (autoritățile noastre ar putea să se inspire de la altele în interpretarea legii, deși la TVA, unde avem o directivă la baza legislației noastre, acest lucru nu prea a ajutat…).


CCCTB ar putea fi un instrument de folos României în “efortul” (ghilimelele nu sunt întâmplătoare!) de combatere a erodării bazei fiscale, cu o singură condițieformula de alocare să fie corectă, deși nu prea văd cum ar putea fi, mai ales că prin consolidare pierderile din unele state vor reduce baza de impozitare pentru alte state…


Sper ca foștii mei colegi din guvern să înțeleagă măcar acum de ce era și este în continuare important să oferim consolidare fiscală grupurilor de companii românești, care vor fi astfel clar dezavantajate în fața celor europene.

Cele din urmă nu numai că vor putea compensa pierderile făcute de o companie cu profiturile făcute de altă companie din aceeași țară (multe o pot face și acum), dar vor putea face asta inclusiv cu pierderile din afara acelei țări. Grupurile de companii românești nu o vor putea face deloc, ceea ce evident nu le va ajuta.

În plus, impactul bugetar al consolidării fiscale nici măcar nu poate fi un argument, fiind unul derizoriu. Daca cineva spune altfel, înseamnă că metoda de calcul folosită este greșită (și chiar este!).

Să vă dau un exemplu: avem un “grupuleț” de 2 companii, una are profit 200, cealaltă pierdere 100. Cât este impactul bugetar al consolidării? Răspunsul primit de mine a fost 16. Complet greșit!

Pierderea de 100 nu se mai reportează, deci cei 16 nu reprezintă un cost, ci doar o amânare. Răspunsul corect ar fi trebuit să fie altul: la un cost al finanțării de, să zicem, 3%, impactul consolidării ar fi doar costul finanțării celor 16, nu 16. Adică: 16*3%=0,48. Cu totul altceva…

III. Inițiativa DG Competition

Cu ceva timp în urmă, dna Margrethe Vestager, comisarul european al DG Competition a avut o idee: să investigheze dacă nu cumva unele din statele membre trișează și acordă ajutoare de stat mascate sub forma unor acorduri de preț (transfer pricing) sau soluții fiscale anticipate (advance rulings) pentru a atrage investitori în țările lor, în dauna altor state membre UE.

Practic, dna. Vestager susține că orice facilitate fiscală, inclusiv înțelegerile ce deviază de la prețul pieței, ce este acordată doar unui investitor sau unui sector economic reprezintă ajutor de stat și trebuie aprobat în prealabil de Comisie. Orice ajutor de stat acordat fără respectarea acestei cerințe trebuie recuperat.

Rezultatele au început să se vadă: Starbucks în Olanda, Apple în Irlanda au de plătit sume consistente cu titlu de rambursare a ajutoarelor de stat ilegal primite. Iar discuția abia acum începe…

Inițiativa dnei Vestager este puțin înțeleasă în România, aproape că nu se discută despre acest subiect în spațiul public, deși impactul pentru noi este mult mai mare decât ar putea să îl aibă vreodată ATAD.

Practic, rezolvă o bună parte din problema transferurilor de profit prin preț din state care respectă regulile (precum România) în state care și-au creat avantaje competitive oferind multinaționalelor condiții preferențiale care făceau ca sarcina fiscală efectivă să fie mult mai mică decât cea care ar fi rezultat dacă ne uităm la cotele de impunere. Astfel de exemple pot fi Olanda, Irlanda, dar nu numai…

Este însă posibil să aibă și unii de pe la noi probleme cu această abordare. Mă refer la cei care beneficiază de facilitate sectorială, de genul impozit specific la hoteluri și restaurante sau chiar scutirile de impozit pe salariu la anumite activități.


Din ciclul “pică pară mălăiață în gura lu’ nătăfleață”, România va beneficia de această inițiativă fără ca măcar să înțeleagă de ce. Probabil că unii chiar se vor lăuda că rezultatele li se datorează…

IV. Planul anti-BEPS

În 2012 G20 (Grupul celor mai dezvoltate 20 de state) a cerut OECD să dezvolte un plan de măsuri care să aducă mai multă echitate în distribuția profiturilor impozabile în țările lumii. 3 ani mai târziu, vizionarul șef al CFA (Committee of Fiscal Affairs) al OECD prezenta planul, denumit “Anti–BEPS” (Base Erosion and profit Shifting – Erodarea bazei fiscale și a transferurilor de profit), iar liderii G20 îl aprobau la întâlnirea lor din Antalia.

OECD a decis să se deschidă și țărilor care nu sunt membre, precum România, creând un cadru de discuții, cu statutul de membru egal pentru toate statele participante (“Inclusive Framework”), prima întâlnire având deja loc în iunie la Kyoto. Am avut privilegiul să reprezint România la această întâlnire.

Planul conține un set de 15 măsuri menite să asigure mult mai multă transparență “afacerilor fiscale” ale companiilor, în special a multinaționalelor, la nivel global. O parte (mică) din acestea sunt la baza ATAD. Nu o să vorbesc aici despre toate cele 15 măsuri, o să mă refer doar la Măsura 13 – Transfer Pricing Documentation and Country by Country Reporting (CbCR – neimplementată prin ATAD).

Despre documentația privind prețurile de transfer știm deja. Există în legislația noastră, detaliată conform normelor dezvoltate de OECD. Mult mai interesant este însă pentru noi CbCR, măsură care obligă toate companiile multinaționale cu o cifră de afaceri de peste 750 milioane Euro să:

  • Întocmească un raport cu privire la operațiunile globale, raport ce va trebui depus la toate autoritățile fiscale din toate statele în care operează. Acest raport (XML, standardizat) va oferi informații cu privire la totalul veniturilor, numărul de angajați, active, dar și alocarea acestora în fiecare dintre statele în care operează;
  • Documentația privind prețurile de transfer locale, similar cu ce exista deja.

Evident, România fiind țară de “extracție” a profiturilor, va fi beneficiar net al acestei măsuri.

Din nou însă, nu avem niciun merit, fiind beneficiarii unei schimbări de paradigmă la nivel global și nu a îmbunătățirii capacității administrative sau a unei legislații mai bune elaborate de noi.

V. Common Reporting Standards (CRS)

Până nu demult, schimbul de informații între autoritățile fiscale era ceva dificil de înfăptuit. Acum, în aceeași paradigmă care a dus la planul anti-BEPS, OECD a dezvoltat și un standard comun de raportare, AUTOMAT (și nu doar la cerere ca până acum), care obligă statele semnatare să trimită informații cu privire la “afacerile fiscale” ale rezidenților din celelalte state.

Odată implementate aceste standarde (probabil că ele vor deveni regulă la nivel global până în 2020), informațiile disponibile autorităților fiscale vor face aproape imposibilă parcarea profiturilor prin paradisuri fiscale. Cum spuneam și în titlu – se schimbă paradigma pe care a fost construit sistemul fiscal global în ultimele decenii. Iar schimbarea se întâmplă foarte, foarte repede.

În concluzie:

  • ATAD este mult mai puțin relevantă decât s-a lăsat să pară;
  • CCCTB trebuie urmărită cu atenție, astfel încât formula de alocare să ne dezavantajeze cât mai puțin (nu are cum să ne avantajeze);
  • Anti-BEPS, CRS, dar și acțiunile DG Competition sunt cu adevărat importante și ne pot fi benefice cu adevărat;
  • OECD mai are și alte instrumente pe care le putem (ușor) implementa. Unul dintre ele este SAF-T (Standard audit File for Tax), un standard de raportare detaliat care permite controlul fiscal de la distanță, fără contact fizic, eficient dar și analize de risc și dezvoltarea atât de politici de control cât și de prevenție. Acesta este unul din proiectele pe care le-am lăsat în lucru și care sper să nu fie abandonat prin sertarele ministerului.

Un gând înainte de a încheia acest articol: este foarte important să nu complicăm lucrurile mai mult decât este necesar și să nu punem în sarcina companiilor românești obligații suplimentare care să le facă necompetitive.

Regulile privind prețurile de transfer au rolul de a împiedica transferul de profit în afara țării și nu de a urmări cum se alocă profitul în interiorul României.

Ce sens are să cerem dosarul prețurilor de transfer pentru o tranzacție între doi afiliați români, ambii pe profit? Nici unul, pentru că ajustarea făcută la ambele capete ale tranzacției duce oricum la zero impozite colectate suplimentar.

Chiar și această problemă poate fi ușor rezolvată dacă introducem consolidarea fiscală la grupurile românești de companii, consolidare la care oricum vom fi obligați de CCCTB…

Nu trebuie să uitam nici de măsurile de combatere a evaziunii la TVA și accize pentru că la noi ponderea acestor impozite (indirecte) este semnificativ mai mare decât a celor directe.




Avocat de Business

Comments are closed.