Despre fiscalitate și bun simț

Aseară am fost invitatul lui Denise Rifai la Realitatea. Am discutat despre ultimele idei năstruşnice ale onor guvernanţilor noştri, şi anume amnistia (datoriilor la buget ale firmelor de stat) şi modificarea prin OUG a legii insolvenţei pentru că – vezi Doamne!, firmele private să nu mai poată acumula datorii la buget.

Părerea mea, exprimată aseară:

1. Exact aceleaşi texte le-am auzit şi în 2014 de la dl. Ponta, cum că trebuie o nouă lege a insolvenţei pentru că firmele să nu mai poată acumula datorii neachitate. Dl. Ponta a şi aprobat noul Cod al insolvenţei prin OUG iar CCR i-a dat reject pe motiv că domeniul e prea important ca să justifice adoptarea prin OUG, drept pentru care a dus Codul insolvenţei în Parlament şi aşa a fost aprobat şi a intrat în vigoare în 2014, cu puţin timp înainte ca dl. Valcov să ajungă ministrul finanţelor.

2. Atunci am atras atenţia că noul Cod nu va rezolva problema impozitelor neplătite, că cea mai mare parte din aceste sume provin de la firme fantomă special facute ca să fure TVA şi că singurele soluţii aici sunt taxarea inversă şi informatizarea ANAF. Acum vine dl. Valcov şi ne spune că problema nu a fost rezolvată (ce surpriză!)…

3. În ceea ce priveşte afirmaţia re: creşterea datoriilor firmelor aflate în insolvenţă (reorganizare), mi se pare că avem aici o fractură logică: la toate aceste firme, ANAF este creditor, iar orice creditor poate cere judecătorului falimentul debitoarei pentru neachitarea datoriilor curente (precum impozitele rezultate din activitatea curentă). Cum poate creşte această datorie? Doar dacă nu cumva creditorul (ANAF) stă pasiv şi nu îşi protejează interesul… Dar pentru asta nu trebuie modificată legea, trebuie doar ca instituţia să îşi facă treaba…

4. Modificarea prin OUG şi fără consultări a unei legi atât de tehnice este extrem de periculoasă. Se pot face mult mai multe rele decât bune! Modificările trebuie discutate, analizate şi mai apoi votate în Parlament. Nu prin OUG şi nicidecum peste noapte, fără analize serioase! Să nu uităm totuşi complet importanţa stabilităţii şi predictibilităţii legislative pentru business…

5. Personal susţin că legea insolvenţei trebuie să se axeze mai mult pe a proteja drepturile creditorilor şi nu pe cele ale debitorilor. Aşa cum e acum, legea poate fi uşor folosită pentru a da ţepe furnizorilor/creditorilor (mai puţin însă bugetului, ANAF având instrumente mult mai eficiente decât alţi creditori), iar asta nu ajută la un mediu de afaceri sănătos.

6. Ţinând cont de procentul extrem de mic de firme care reuşesc să iasă din reorganizare (aprox 3%), putem să ne gândim că reorganizarea ar putea fi eliminat’. Asta nu ar însemnă distrugerea business-ului (remember Swiss Air -> Swiss). Insolvabilitatea ar atrage falimentul şi lichidarea, dar după ce business-ul/activele sunt vândute şi sumele rezultate distribuite creditorilor/acţionarilor.

7. Trebuie însă să ţinem cont şi de faptul că o bună parte din insolvenţele care se termină cu bine sunt începute pentru că firmele au fost atacate de ANAF cu decizii de impunere exorbitante, nu au reuşit să suspende executarea şi, pentru a nu fi distruse de ANAF (conturi blocate asta înseamnă) oamenii îşi bagă firma în insolvenţă, după care reorganizare până când se anulează decizia de impunere în instanţă, după care ies din insolvenţă. Nu poţi să bagi firmele astea direct în faliment – că iei praful de pe tobă, mai mult statul intră în alte belele. Firma intră în faliment (asta înseamnă lichidare/radiere), ANAF e înscris la masa credală, dar cu condiţie suspensivă. Dacă ANAF pierde, cine plăteşte prejudiciul creat investitorului prin împingerea în faliment? Statul, adica noi…

8. Şi problema asta are o soluţie extrem de simplă: contestarea deciziei de impunere să suspende de drept executarea (precum la contravenţii), cu posibilitatea ANAF de a pune măsuri asiguratorii care să nu afecteze business-ul (nu pe conturi, nu pe stocuri, nu pe clienţi). În felul acesta, o decizie de impunere incorectă nu are consecinţe ireversibile. Dacă instanţa confirmă decizia ANAF, urmeaz’ executarea şi poate chiar falimentul. Trebuie însă grijă mare, lipsa unor astfel de corelări poate genera haos.

9. Despre „amnistie” (ştergerea datoriilor firmelor de stat) nu cred că e mare lucru de spus, s-a prins şi ministrul Teodorovici că, atât timp cât suntem membri UE, o astfel de amnistie se numeşte ajutor de stat şi că să îl dai trebuie aprobare de Comisie. Ceea ce este (extrem de) puţin probabil să se întâmple în lipsa unor planuri de restructurare serioase. Falimentul este însă şi aici o soluţie, cu condiţia să fie bine condus iar partea viabilă din business vândută ca atare, nu tăiată pe bucăţi şi vândute la fier vechi şi oameni trimişi în şomaj.

Cam atât…

Author

Avocat de Business

Write A Comment