Despre fiscalitate și bun simț

De-a lungul celor peste 20 de ani de carieră în domeniul fiscalităţii am văzut, din păcate, foarte multe situaţii în care contribuabili sau uneori întregi industrii sau categorii profesionale au avut de suferit degeaba datorită unor decizii ANAF anulate ulterior în instanţe. Chiar dacă contribuabilii şi-au câştigat dreptatea, afacerile lor au avut de suferit, costurile fiind uriaşe de ambele părţi: atât pentru contribuabil cât şi pentru stat (şomaj şi impozite, instanţe supraaglomerate, personal blocat cu munca în zadar).

De un astfel de caz m-am lovit recent. Caz ale cărui implicaţii trec mult dincolo de disputa dintre contribuabil şi ANAF şi impactează dramatic o întreagă industrie, extrem de importantă pentru securitatea energetică şi implicit pentru securitatea naţională: platformele de foraj şi întreaga industrie de suport pentru acestea.

Despre ce este vorba? În 2010 o companie românească (singura din domeniu cu capital românesc şi una dintre extrem de puţinele companii româneşti relevante pe pieţele internaţionale) şi-a finanţat activitatea printr-o operaţiune de sale and lease back a platformelor de foraj deţinute, cu fonduri de la bănci. Cumpărătorul, o companie înmatriculată într-o ţară UE în care creditorii chiar au drepturi, nu ca în România. Vânzătorul nu a facturat TVA, considerând că operaţiunea este scutită în baza art. 143 (1) (h) (1) din Codul fiscal.

În 2012 ANAF decide că ar putea fi o problemă cu acest TVA, din diverse motive pe care nu o să le detaliez aici. Începe un dute-vino instituţional, implicând inclusiv Comitetul de TVA de la Bruxelles. Malaxorul odată pornit, nimeni nu a mai vrut/putut să îl oprească. Sunt în acest dosar multe semne de încrâncenare care au mai degrabă aspectul executării unui ordin şi mai puţin cu aspecte fiscale. Să spunem doar că, în timp ce fiscul nostru avea o problemă cu antreprenorul român, nu a avut nicio problemă să confirme în scris unei companii multinaţionale că platformele lor (de alt tip, dar tot platforme) sunt scutite… Să nu uităm şi TVA-ul pe care statul l-ar fi încasat de la vânzător ar fi trebuit imediat (45 de zile) rambursat cumpărătorului, deci nu putem vorbi de pagube generate bugetului. Au existat chiar şi plângeri penale, plângeri clasate de procurori cu un argument remarcabil: dacă ANAF nu a fost în stare să clarifice după 2 ani dacă taxa trebuia plătită, cum putea contribuabilul să se sustragă de la plata ei?

În 2016 decizia a fost emisă de către ANAF pentru o sumă cu 9 cifre, din care mai mult de jumătate sunt acum dobânzi şi penalităţi. A fost respinsă şi contestaţia, deci urmează ca antreprenorul nostru să îşi găsească dreptatea în instanţă. Evident, costul pentru această companie cu mii de angajaţi este uriaş: sumele de plată grevează activitatea curentă într-o perioadă dificilă pentru industria petrolului, preţurile fiind încă foarte mici. Sunt însă convins că, până la urmă, lucrurile se vor rezolva. Sper să nu se întample însă ca la prima rafinărie din Europa, Steaua Română, care a ajuns în insolvenţă şi şi-a redus semnificativ activitatea ca urmare a unui litigiu, câştigat până la urmă, cu ANAF…

De ce zic însă că această decizie a ANAF-ului aruncă în aer o întreagă industrie? Pentru că vor fi afectaţi atât jucători cu greutate precum OMV Petrom, Exxon, Lukoil cât şi toţi furnizorii lor de bunuri şi servicii.

Să ne uitam la textul de lege invocat atât de contribuabil cât şi de ANAF. Art. 143 (1) (h) prevede pe scurt că:

în cazul navelor atribuite navigaţiei în largul mării (…) sunt scutite următoarele operaţiuni:

1. Livrarea (…) de nave (…);
2. Livrarea de carburanţi şi provizii destinate a fi utilizate pe nave;
3. Prestări de servicii (…)
„.

Observăm că acest articol are două părţi. Partea introductivă setează condiţiile generale de aplicare a scutirii (nave atribuite navigaţiei în largul mării) iar cea de a doua enumerează operaţiunile în legătură cu acestea care sunt scutite.

ANAF îşi bazează decizia pe faptul că platformele de foraj nu sunt nave (deşi Autoritatea Naţională Navală a confirmat că sunt) şi că, chiar dacă ar fi nave, nu navighează în largul mării (normal, ele stau fixe cât timp forează, navighează doar între punctele de forare).

Oricât ar părea de ridicol, să zicem că ANAF are dreptate şi că platformele nu sunt „nave atribuite navigaţiei” şi deci livrarea lor nu este scutită de TVA. Consecinţa imediată este însă că nu numai pct. 1 nu ar fi aplicabil, dar nici punctele 2 şi 3. Ceea ce înseamnă că ANAF trebuie să ceară TVA (24%, 20%) tuturor companiilor care au livrat compustibil, provizii sau au prestat orice fel de servicii (întreţinere, reparaţii, transport, tot!) către platformele de foraj din Marea Neagră în ultimii 5 ani! Care vor cere TVA de la clienţii lor (Exxon, Petrom, Lukoil etc.), care îl vor cere înapoi de la ANAF. Evident, furnizorii vor avea de plătit dobânzi şi penalităţi pe care nu le vor putea cere de la nimeni.

Ceea ce înseamnă companii blocate, locuri de muncă pierdute, investiţii amânate, strategia energetică şi bugetul date peste cap. Degeaba! CSAT o fi oare interesat de subiect?

Nu cred că cei care au început acţiunea împotriva antreprenorului nostru au dus ideea până la capăt. Din motive obscure (să nu uităm că miza aici nu este bugetul, TVA în litigiu trebuind rambursat), cei care au început şi finalizat execuţia acestei lucrări au deschis însă Cutia Pandorei. Problema e că nu ei suportă costul dezastrului pe care îl creează, ci România. Adică contribuabilii români, fie că suntem antreprenori sau angajaţi.

Sursa: https://www.zf.ro/opinii/anaf-arunca-in-aer-explorarea-in-marea-neagra-16014758

Author

Avocat de Business

Write A Comment