Despre fiscalitate și bun simț

Atunci când mi-am început cariera, în 1995, majoritatea subiectelor care ni se prezentau pe la diverse conferințe sau cursuri de pregătire erau despre “planificare fiscală”, despre instrumente hibride, despre cum putem reduce sarcina fiscală efectivă, fără a încălca legea fiscală dar folosind orice scăpare pentru a ocoli plata impozitelor.  Noțiuni precum “secretul fiscal”, legea fiscală de strictă interpretare (acolo unde legea nu prevede clar, impozitul nu se datorează) erau elemente sacrosancte ale unei paradigme pe care fusese așezat sistemul fiscal global de decenii bune. Părea aproape ca fiind un act de bravură să găsești soluții de a evita plata impozitelor.

În ultimii ani acest lucru se schimbă rapid. Secretul fiscal, la fel ca și cel bancar de altfel, nu prea mai există, multinaționalele au ajuns să fie demonizate public pentru că nu își achită impozitele în statele care le produc profiturile iar subiectele fiscale fac adesea prima pagină la ziar sau “țin” știrile zile întregi. Presiunea pe decidenții politici a crescut în mod corespunzător, exponențial.

Primul și cel mai important game changer a fost decizia G20 de a împuternici OECD să dezvolte un plan de măsuri care să împiedice transferul profiturilor în paradisuri fiscale. În nici 3 ani planul a fost dezvoltat (15 măsuri), discutat, aprobat și implementarea deja a început. Pentru ca acest set de măsuri să devină unul global, OECD a creat un organism numit “Inclusive Framework” în care a invitat – cu statut egal, atât membri OECD cât și statele care nu sunt membre. Pe 30 iunie, la prima reuniune a Inclusive Framework la Kyoto, la masă eram reprezentanții a 83 de state, inclusiv Panama. Odată planul anti-BEPS implementat, nivelul de informații disponibile administrațiilor fiscale – într-un format standardizat de OECD, va fi atât de mare încât va deveni practic imposibil pentru oricine să își mai ascundă profiturile. Cea mai importantă măsură din acest set este așa numita CbC (măsura 13 – Country by Country Reporting), care va obliga companiile multinaționale nu numai să pregătească dosarele de prețuri de transfer între diverse companii din grup, dar să prezinte structura globală a operațiunilor, ceea ce înseamnă un nivel de transparență de neimaginat în urmă cu numai câțiva ani.

Planul anti-BEPS a fost rapid implementat de UE, iar directiva ATAD (Anti Tax Avoidance Directive) a fost trecută la foc automat în primul semestru de către președinția olandeză a Consiliului. Planurile președinției olandeze au fost semnificant  ajutate și de scandalul Panama Files, scandal care are și el rolul lui în schimbarea paradigmei.

UE a făcut și ea ceva care ține de schimbarea profundă a regulilor jocului. După ce decenii la rând unele state membre și-au folosit “suveranitatea fiscală” pentru a acorda tot felul de facilități ascunse (așa numitele “rulings”) pentru a îi atrage la ei, DG Competition s-a apucat să investigheze aceste acorduri și a ajuns la concluzia că, în unele cazuri, prin “rulings” s-a depășit cadrul legal. Concluzia: diferențele reprezintă ajutor de stat și trebuie recuperate de la companiile respective. Așa a fost Olanda obligată să recupereze câteva zeci de milioane de la un cunoscut lanț de cafenele iar Irlanda câteva miliarde de la un producător de IT, Comisia fiind la un pas de a declanșa un adevărat război diplomatic între UE și SUA. Totul pornind de la taxe…

Dacă la acestea mai adăugăm și schimbul automat de informații, impus atât la nivel UE (CRS – Common Reporting Standards) cât și, dar mai ales de SUA (FACTA), avem “furtuna perfectă”. După ce aceste măsuri vor fi fost implementate, fiscalitatea globală va fi în mod semnificativ diferită de cea din urmă cu nu mai mult de un cincinal.

Depinde de noi dacă vom ști să folosim eficient oportunitățile oferite de aceste schimbări sau vom rata din nou șansa de a  ne face ordine în propria ogradă.

Sursa: http://www.economistul.ro/opinii-si-analize/noua-paradigma-fiscala-1184/

Author

Avocat de Business

Write A Comment