Despre fiscalitate și bun simț

Revin ca și contribuitor al Curs de guvernare după o perioadă de aproape un an. Cele mai multe din articolele mele anterioare erau despre probleme, în special în zona mea profesională – fiscalitatea, dar și despre soluții la problemele despre care scriam.

În perioada în care am servit ca secretar de stat la Ministerul Finanțelor Publice – responsabil de legislația fiscală, am vorbit mai puțin despre ce trebuie făcut, am încercat mai întâi să fac și apoi să vorbim despre ce am făcut.

Pe lângă sute de pagini de norme de aplicare ale noii legislații fiscale sau cârpeli necesare la cod ca urmare a unor “scăpări” la redactare în 2015, am încercat să identific și să promovez soluții la probleme despre care știam, despre care vorbeam deja de ani de zile, dar nu numai. Au fost și probleme de care nu mă lovisem, pentru care am încercat să găsesc soluții. În unele cazuri, am și găsit.

Astăzi o să scriu însă despre un subiect mai vechi, un subiect despre care am scris pentru prima dată în 2009: “momentul zero”. Unii îi spun, mai mult sau mai puțin peiorativ “amnistie fiscală”. Eu însă mă feresc să îi spun așa, pentru că nu asta este.

Este, în opinia mea, vorba despre una dintre cele mai importante măsuri cuprinse în textul de OUG scurs “pe surse” către presă, măsură care – atunci când va fi implementată, va pune semnificativ mai multă ordine în peisajul nostru fiscal. La fel ca și măsurile ce priveau “de-offshore-izarea”…

O să explic, în cele ce urmează, de ce spun acest lucru și de ce cred că această reglementare este una extrem de importantă pentru a pune ordine în afacerile fiscale ale țării noastre.

Situația actuală

Încă din 2011 au fost introduse metodele de control indirect, metode care permit inspectorilor fiscali să compare cheltuielile unui contribuabil cu veniturile declarate și, dacă apar discrepanțe, să efectueze un control fiscal. Persoanele selectate pentru control depun o declarație inițială de patrimoniu și aduc justificări cu privire la situația patrimonială, pentru diferențele nejustificate (dacă există), fiscul emițând decizie de impunere (cota de impozit fiind cota de 16%).

Să nu uităm, măsura nu a fost rezultatul unei dezbateri publice sau a intenției cuiva de pe la noi de a pune ceva ordine în dezordinea care pusese țara în genunchi în criza din 2009. Ea a fost rezultatul presiunii FMI de a genera venituri suplimentare la buget, venituri care să asigure rambursarea creditului fără a mai fi nevoie de creșteri de taxe (de genul creșterii TVA de la 19% la 24% din iulie 2010), creșteri care puteau genera explozii sociale.

Evident, orice instrument pentru a combate evaziunea ar distribui sarcina fiscală mai echitabil între cetățeni prin impozitarea în special a celor care nu declară venituri dar cheltuiesc cu nemiluita, nu poate fi decât salutat de noi, cei care ne plătim cu sfințenie “dările” la stat.

Numai că, în pura tradiție a politicii noastre, am fentat-o și pe asta. Să ne uitam doar la evoluția ulterioară conducerii de atunci a fiscului: condamnări pentru evaziune, pentru corupție sau chiar dispariții în stil mafiot și o să înțelegem de ce nu avea cum să fie implementată eficient o măsură care ar fi trebuit să aducă transparență și disciplină…

Două au fost criticile pe care le-am adus la acea vreme măsurii:

  1. Cota de impozit de 16%. Cum vine asta: “hoțul neprins e negustor cinstit, pe hoțul prins îl punem să plătească la fel ca pe cel cinstit”?

  2. Lipsa referinței. Cum poți compara cât a cheltuit cineva cu cât a câștigat dacă nu știi cât a avut la începutul perioadei controlate?

Lipsa referinței a dus la o “uriașă muncă de documentare” (cf. celor spuse recent de Dragoș Doroș, președintele ANAF) și la o lipsă aproape completă a rezultatelor. La sfârșitul lui 2015, după 5 ani de zile de la implementarea măsurii, ANAF emisese doar 5 decizii de impunere pentru 6 milioane de lei (din care 4 erau contestate), iar de încasat încasase doar puțin peste 2 milioane de lei. În 5 ani de muncă a câtorva zeci de inspectori…

Țin minte o discuție din 2011, la o conferință la care șeful de atunci al inspecției fiscale (acum condamnat pentru fraudă la ANRP) explica cum o să pună ei ordine printre evazioniști. I-am pus următoarea întrebare: “Ce faceți dacă vă spun că banii vin din contrabanda cu motorină pe Clisura, în timpul războiului din Serbia, că au trecut mai mult de 10 ani și s-a prescris”?

Răspunsul lui a fost năucitor: “Pai poți să o faci o singură dată, că atunci când te controlăm te punem să dai declarația inițială de patrimoniu și după aceea știm cât ai și trebuie să plătești impozit pe tot ce câștigi”.

L-am întrebat: “Adică ați dat legea asta ca sa vă amnistiați prietenii prin control?” Evident a negat…

Rezultatul se vede însă 5 ani mai târziu: ZERO!

Cred însă că trebuie să lăsăm la o parte ipocrizia și să facem ce știm că trebuie făcut pentru a putea impune respectarea legii de către toți, concentrându-ne însă pe soluții care să se bazeze pe stimularea conformării voluntare, pe crearea condițiilor pentru a stimula creșterea economică prin investiții, prin munca “la vedere” și nu prin subteranele ascunse ale economiei.

Soluția propusă

Soluția propusă, discutată și agreată (cel puțin la nivel declarativ) cu toți factorii implicați în combaterea evaziunii a fost următoarea:

  1. Crearea “momentului zero”, prin depunerea declarației inițiale de patrimoniu (cea care acum este cerută doar persoanelor selectate la control) de către toți rezidenții cu o avere de cel puțin 1 milion de euro. În felul acesta se crea și baza de date care acum necesită “o muncă imensă de documentare”.

  2. Declarare voluntară și plata impozitului de 16% pentru sumele “uitate” a fi declarate în trecut, fără dobânzi sau alte penalități.

  3. O cotă de impunere sancționatorie, descurajantă, de 75% pentru sumele stabilite ulterior, în urma verificărilor fiscale (mult mai ușor de făcut ca urmare a declarațiilor de la pct.1) ulterioare.

Avantajele acestui set de măsuri sunt, consider eu, evidente pentru toată lumea:

  • ANAF primea informații care să îi permită să facă analize de risc eficiente, dar și sume suplimentare atrase la buget fără costuri administrative;

  • contribuabilii vizați primeau oportunitatea să își pună ordine în afaceri, să achite ce aveau de achitat și să își vadă de viață;

  • scoaterea din economia subterană a unor sume ce pot fi uriașe, sume ce intrau ulterior în circuitul economic fiscalizat;

  • sumele atrase la buget (posibil miliarde) puteau asigura un buffer bugetar atât de necesar pentru a putea lua alte măsuri.

Scriu “sunt” și nu “erau” pentru că am credința că aceste măsuri trebuie și vor fi făcute, chiar dacă pentru moment subiectul este “parcat”.

Limitările propunerii

Cea mai importantă limitare a acestui set de măsuri este aceea că ele nu prevăd impunitate (adică “amnistie”) pentru faptele ce au dus la obținerea sumelor respective (de exemplu corupție), ci doar în ceea ce privește evaziunea (care nu mai există, prin declarare).

Oricum, politicienii corupți au învățat de ani mulți să își ascundă banii/afacerile/interesele sub diverse forme sau sub diverse nume… Să nu uităm, de mulți ani de zile toți politicienii, demnitarii, funcționarii publici trebuie să depună declarații de avere și interese care sunt și publice, deci au învățat cum să evite acest gen de probleme.

Momentul zero” le-ar fi creat și lor o problemă, deloc mică: mulți dintre prepușii lor ar fi trebuit să depună declarația de avere, ceea ce evident nu le era foarte confortabil…

Așa poate înțelegem mai bine de ce au fost voci în parlament care au tunat și fulgerat că proiectul de OUG conținea prevederi care nu trebuie luate de “tehnocrați”…

Ce va urma

Inclusiv cei care s-au opus cu tărie acestui proiect, direct sau (mai ales) indirect, trebuie să înțeleagă că lucrurile se schimbă rapid în lume. Este suficient să înțeleagă ce înseamnă măsurile anti-BEPS ale OECD, directiva ATAD, FACTA, CRS, schimbul automat de informații.

După ce aceste măsuri vor fi implementate, paradigma fiscalității globale va fi una complet diferită decât cea de acum câțiva ani. Panama Files, Lux Leaks au fost doar câteva semnale date unora că nu pot sta în calea acestor schimbări. “Mofturi” de genul “secret fiscal” sau “secret bancar” vor fi date uitării…

O fi bine, o fi rău?

Eu cred că va putea fi mult mai bine. Am crescut (profesional) cu vorbe precum “level playing field”, “arms length”, respect față de lege, combaterea evaziunii. Am fost chiar unul dintre primii care a vorbit despre evaziune ca amenințare la adresa siguranței naționale…

Eu însă pariez pe “momentul zero”

Sursa: http://cursdeguvernare.ro/gabriel-biris-momentul-zero-al-fiscalizarii-de-ce-si-cum-ar-trebui-sa-fie.html

Author

Avocat de Business

Write A Comment