Despre fiscalitate și bun simț

Noul an ne-a adus o avalanșă de modificări ale Codului fiscal, unele noi (OUG 8/2013, intrată în vigoare pe 1 februarie), altele mai vechi (precum plata TVA la încasarea facturii, OG 15/2012). Să le luăm pe rând și să analizăm care este impactul pe care îl vor avea principalele măsuri adoptate.

  1. Plata TVA la încasarea facturii

Reglementarea prevede că firmele care au avut o cifră de afaceri mai mică de 2.200.000 lei în anul precedent vor fi obligate să aplice regimul derogatoriu. TVA pentru facturile emise de ele va fi exigibilă la încasarea facturii, dar nu mai târziu de 90 de zile de la emitere iar companiile care primesc facturi de la astfel de companii nu vor putea deduce TVA decât la plata facturii.

Măsura este neutră din punct de vedere al veniturilor la buget.

Aplicarea acestui regim derogatoriu a fost cerută de către mediul de afaceri și a generat aprecieri pozitive în piață. Nu și de la specialiști. Noi am atras atenția că măsura va afecta în special firmele mici, adică celor care “facilitatea” le este adresată. Explicația este simplă: firmele mari care lucrează cu firme mici vor fi dezavantajate de faptul că nu vor putea deduce TVA la primirea facturii, ele colectând TVA la emiterea de facturi. Diferența de tratament le afectează în mod evident cash-flow. În plus, soft-ul de gestiune va trebui adaptat pentru a putea ține evidența dublă.

De ce ar mai lucra firmele mari cu firme mici? Răspunsul este simplu: dacă pot alege, nu vor mai lucra. Măsura este deci una din ciclul “operația a reușit, pacientul este însă mort”…

Ce este de făcut, mai ales ca au început deja să apară efectele, în sensul că multe firme mari au început deja să rezilieze contractele cu firmele mici?

Soluția este una extrem de simplă: regimul trebuie făcut opțional. Iar acest lucru trebuie făcut urgent, altfel victimele măsurii vor fi din ce în ce mai numeroase. În felul acesta se va vedea și cât de utilă este măsura.

  1. Microîntreprinderile și impozitarea lor

Începând cu 1 februarie se schimbă și regimul microîntreprinderilor, după cum urmează:

  • dispare condiția cu privire la numărul de angajați. Drept urmare, și companiile fără angajați vor putea fi considerate microîntreprinderi;
  • plafonul de venituri a fost redus de la 100.000 euro la 65.000 euro. Pentru moment, cursul luat în calcul este cel de la 31.12.2012 (ceea ce ar reduce plafonul la 220.000 lei), pentru a se armoniza cu plafonul până la care se aplică regimul de scutire la TVA;
  • regimul devine obligatoriu atât pentru companiile cu cifra de afaceri mai mică de 65.000 euro cât și pentru companiile nou înființate.

Care sunt implicațiile:

În mod evident, modificarea are impact doar asupra companiilor cu cifra de afaceri mai mică de 100.000 euro și pentru companiile mici, după cum urmează:

  • companiile cu cifra de afaceri între 65.000 euro și 100.000 euro care aplicau regimul microîntreprinderilor nu îl mai pot aplica începând cu 1 februarie, vor trebui să plătească impozit pe profit;
  • companiile care plătesc impozit pe profit și vor avea cifra de afaceri sub 65.000 euro la sfârșitul anului în curs, din anul următor vor fi obligate la plata impozitului pe venit (3%);
  • companiile nou înființate vor fi obligate la plata impozitului pe venitul microîntreprinderilor.

Microîntreprinderile care depășesc în cursul unui an plafonul de venituri de 65.000 euro vor plăti, la fel ca în prezent, impozit pe profit de la începutul anului respectiv – impozitul pe venit plătit urmând a fi regularizat cu impozitul pe profit datorat.

Pentru buget, guvernul estimează ca măsura va duce la triplarea veniturilor, de la 207 la 678 milioane de lei.

Nu vreau să comentez cu privire la reducerea plafonului și nici cu privire la faptul că vor fi companii, și nu puține, pentru care 2013 va avea două perioade fiscale distincte.

Măsura creează însă o problemă exact pentru investitorii pe care dorim în mod special sa îi atragem: firme mari care fac greenfield investments. Dacă un astfel de investitor va veni în România în 2013, firma nou înființată va fi obligatoriu plătitoare de impozit pe venitul microîntreprinderilor. Presupunând că investiția nu va fi finalizată în 2013, ci în anul următor (lucru perfect posibil), investitorul nu va obține venituri în 2013, deci va încheia anul ca microîntreprindere, urmând ca eventual, din anul următor – odată cu începerea producției, să treacă la plata impozitului pe profit. Acest lucru îi va atrage un mare dezavantaj: pierderea fiscală din 2013 nu va putea fi reportată!
Va închipuiți că numai această perspectivă îi va face să se gândească de două ori înainte de a investi în România…

Sunt convins că cei care au scris modificarea nu au dorit o asemenea enormitate, este pur și simplu o greșeală făcută din grabă. Greșeală care consider că trebuie urgent reparată.

Remediul este simplu: firmele nou inființate ar trebui să aibă opțiunea de a alege între cele două regimuri fiscale. Eventual, opțiunea ar putea fi condiționată de un capital minim, semnificativ mai mare decât cel necesar pentru înființarea unui SRL. Un capital social inițial de, să zicem, echivalentul a 10.000 euro nu ar trebui să fie un impediment pentru astfel de investitor, dar va fi în mod sigur un impediment pentru o afacere mică.

  1. Limitarea cheltuielilor cu autoturismele

Acesta se pare că este un subiect de mare interes atât pentru guvernele de dreapta cât și pentru cele de stânga.

Primele limitări au apărut încă din 2009, când cheltuielile cu autoturismele achiziționate au devenit nedeductibile, la fel ca și cheltuielile cu combustibilii. Măsura nu a servit însă scopului, limitarea aplicându-se doar autoturismelor cumpărate, nu și celor luate în leasing. Ulterior, măsura a fost îndulcită, companiile putând să își deducă chiar și 100% din cheltuieli dacă autoturismul era folosit exclusiv pentru business.

Guvernul Ponta s-a gândit să limiteze deductibilitatea “luxului”, limitând deductibilitatea amortizării la 1.500 lei/lună (aproximativ 20.000 euro). Măsura în sine nu este una greșită, fiind propusă și de mine încă din 2009, în discuție putând fi pus doar plafonul.

Măsura va afecta în special segmental premium, singurul care mai funcționa cât de cât rezonabil. În mod evident, măsura va afecta toate companiile care au astfel de mașini în patrimoniu, deoarece ea se aplică și autoturismelor deja achiziționate.

Trecem peste acest aspect, pentru că nu aici este principala problemă a măsurii, ci în cazul societăților de leasing operațional, precum și a companiilor care închiriază – cu sau fără șofer, autoturisme. Aceste companii sunt puse într-o situație foarte delicată: ele vor înregistra venituri impozabile din rata de leasing sau din închiriere, dar vor avea cheltuieli nedeductibile cu amortizarea capitalului investit în mașini. Asa ceva este cu totul inacceptabil.

Dacă guvernul dorește să limiteze cheltuielile în acest fel, nu trebuie să afecteze într-un mod atât de violent o întreagă industrie, mai ales ca leasing-ul operațional este un instrument din ce în ce mai folosit.

Soluția este una simplă, explicată și am explicat-o și în lucrarea mea, “Despre fiscalitate și competitivitate”: limitata atât amortizarea cât și rata de leasing operațional sau chiria, dar fără nici o limitare la deductibilitate pentru firmele de leasing operațional sau rent-a-car.

Impactul pentru buget nu este cunoscut, dar este puțin probabil ca rezultatul final să depășească 15-20 milioane de euro.

  1. Venituri obținute de nerezidenți din prestări de servicii

Până acum, regula aplicată era una general acceptată în fiscalitatea internațională: veniturile obținute de un rezident al altui stat din prestări de servicii către un rezident român sunt impozitate în România doar dacă veniturile sunt prestate efectiv pe teritoriul României. Excepție făceau veniturile din consultanță și management care erau impozabile în România indiferent unde erau prestate, aceasta fiind o măsură anti-abuz introdusă în 2007.

Din motive care pur și simplu îmi scapă, guvernul a stabilit că veniturile obținute din prestări de servicii, de orice natură, trebuie impozitate în România, indiferent unde sunt prestate.

 traducem: o companie romanească își trimite directorul să negocieze un contract la, să zicem, Viena. Omul se va caza la hotel. Hotelierul îi va da o factură de, să zicem 1000 euro. Omul nostru îi va spune hotelierului că nu poate să îi plătească decât 840 euro, că mai trebuie să dea 160 de euro și guvernului român. Cum poate crede cineva că lucrul acesta va fi posibil?

Soluție: măsura trebuie abrogată și trebuie să se revină urgent la prevederile anterioare.

Tot în ceea ce privește nerezidenții, guvernul mai impune o povară: Veniturile obținute de rezidenți ai unor state cu care România nu are încheiat acord de schimb de informații vor fi impozitate în România cu 50%. Care sunt acele state? Ca să nu mai vorbim de completa lipsa de utilitate a măsurii, fiind foarte ușor să interpui o companie din state cu care România are încheiate convenții privind evitarea dublei impuneri și care nu sunt foarte severe cu contracte de tip back-to-back.

Dealtfel, nici guvernul nu se așteaptă la cine știe ce colectări, estimând ca veniturile vor crește nesemnificativ, de la 657 la 701 milioane de lei.

Ce este de făcut:

În primul rând, guvernul trebuie să accepte că a greșit și să își repare greșelile cât mai repede posibil. Este inacceptabil să persevereze în aceste greșeli știind că ele produc grave prejudicii unui număr foarte mare de companii, companii care susțin prin impozitele și taxele plătite bugetul statului.

În al doilea rând, să învețe că lucrurile nu pot fi făcute în pripă. Codul fiscal și cel de procedură fiscală trebuie revizuite masiv, dar acest lucru trebuie făcut prin analiza temeinică a măsurilor propuse, prin dialog și consultări cu mediul de afaceri. De fiecare dată când asemenea consultări au avut loc și au fost luate în serios, guvernul a avut de câștigat.

 

Articolul poate fi accesat pe Cursdeguvernare.

Author

Avocat de Business

Write A Comment