Despre fiscalitate și bun simț

Se vorbește foarte mult de cote de impozitare (adică de reduceri, că suntem în campanie), disputa “cota unică vs cota progresivă” a ajuns din nou în actualitate, se promit reduceri de cote, atât la impozitul pe venit, profit, contribuții sociale sau chiar TVA. Mai sunt printre noi chiar și oameni mari care cred în Mos Crăciun…

Se discuta însă mai puțin despre filozofia care ar trebui să stea în spatele construcției fiscalității. Continuăm să ne bazăm pe impozite indirecte mari (TVA, accize), pe contribuții sociale uriașe, dar foarte slab colectate? Sau poate ar trebui să ne îndreptăm atenția spre impozitarea averilor (în special cele legale, că nu prea am văzut interes pentru celelalte…) sau spre impozitarea mai mare a proprietăților sau chiar a moștenirilor? Sau poate vrem să impozităm mai mult munca eficientă, creativitatea și să ne întoarcem la cote progresive?

Încă și mai puțin se discută de efectele, pozitive sau negative, pe care diversele politici fiscale le induc în economie, dar și în modelarea comportamentului plătitorilor de taxe. Ce să mai vorbim de implicațiile pe care astfel de măsuri le au asupra costurilor de administrare, a birocrației asociate inevitabil colectării oricărui impozit…

Puțini înțeleg că sistemul de impozite și taxe este un mecanism fin, precum un ceas elvețian, în care fiecare componentă lucrează împreuna cu celelalte și se influențează reciproc. Și tot precum un ceas, mecanismele delicate au nevoie de protecție: administrația fiscală.

Câteva exemple:

Avem un impozit pe venit foarte competitiv, cred că suntem cu toții de acord în această privință. Impozitul pe venit vine însă la pachet cu cel al contribuțiilor sociale, care este unul absurd si nefuncțional: cote mari si bază de impozitare nerezonabilă – pe de o parte, multiple excepții și tratamente preferențiale, pe cealaltă parte. Rezultatul nu este surprinzător: conformare redusă, evaziune uriașă și costuri de administrare (atât pentru stat cât mai ales pentru contribuabil) exagerate.

Avem un impozit pe profit rezonabil. Cumulat însă cu impozitul pe dividend, impozitul total nu mai este deloc rezonabil. Rezultatul: investitorii caută și, de cele mai multe ori găsesc, soluții să nu își plătească dividend, chiar cu riscul de a plăti dobânzi și penalități dacă fiscul “se prinde”. De cele mai multe ori însă, nu “se prinde”.

Avem o cota de TVA uriașă. Deloc surprinzător, colectăm doar jumătate din ce ar trebui să fie colectat. În plus, apar influențe atât pe impozitul pe profit, cât și pe impozitul pe venit și contribuțiile sociale (nedeclararea veniturilor).

Vrem sa impozităm câștigurile de capital, dar avem aproape 100 de Convenții privind evitarea dublei impuneri care toate prevăd că impozitul nu se plătește în România. Din aceste aproape 100 de țări, o parte nu impozitează însă deloc câștigurile de capital. Rezultatul: acele țări sunt folosite pentru structurarea investițiilor în zonă, nu România. Câștigă contabilii, auditorii, avocații, bancherii – dar nu cei de la noi, cei de la cei deștepți (Austria, Cipru, Olanda, Luxemburg, Malta, UAE, etc).

În ceea ce privește impozitul pe clădiri, influențele sunt de altă natură. Acum impozitul se calculează în funcție de valoarea de inventar. Acest lucru înseamnă că dacă investitorul vrea să construiască o clădire eficientă energetic sau cu o arhitectura deosebită, clădirea nu va fi competitivă, pentru că impozitul anual va fi semnificativ mai mare decât cel plătit pentru un cub ieftin, deci și chiria va putea fi mai mică.

Nu avem un impozit pe moșteniri – slavă Domnului! Și dacă am fi avut, ce? Făceam ceva fundații și fentam, fără probleme și impozitul pe moșteniri.

Nu am văzut încă nici un fel de preocupare pentru o discuție serioasă în legătură cu structura fiscalității românești și modul în care se face administrarea. Cum structuram sistemul de impozite și taxe într-un mod în care acesta să funcționeze armonios și eficient?

Nu o sa încerc să dau aici un răspuns, am făcut un exercițiu de acest fel la începutul anului, când am lansat cartea “Despre fiscalitate și competitivitate”.

Nu sunt adeptul revoluțiilor, nu îmi plac pentru că sunt impredictibile. Sunt însă adeptul evoluției, cred că avem un sistem fiscal care chiar poate funcționa eficient, cu câteva mici ajustări (cu excepția contribuțiilor sociale, domeniu care în opinia mea trebuie rescris).

Nu avem nevoie de cine știe ce inovații, trebuie să facem legislația cât mai simplă și mai eficientă, cu cât mai puține excepții, pentru a face și administrarea cât mai ușoară. Trebuie să scoatem la lumină cât mai mult din economia subterană. Nu trebuie să inventăm impozite care să sperie capitalul, trebuie să începem să îl stimulăm să se așeze aici, în România. Să cream locuri de muncă în industrii cu valoarea adăugată cât mai mare. Dar pentru aceasta, trebuie să lăsăm de o parte șmecheriile omniprezente și să scoatem domnia bunului plac din administrația fiscală.

 

Articolul îl puteți găsi pe Cursdeguvernare.ro

Author

Avocat de Business

Write A Comment