Despre fiscalitate și bun simț

Continuarea unui articol anterior de pe Cursdeguvernare.ro:

În articolul de săptămâna trecută am prezentat soluția cea mai eficientă de combatere a fraudei de TVA în B2B: taxarea inversă. Soluția are atât de multe avantaje, încât nu putem să nu ne întrebăm de ce nu este folosită, mai ales că ea este cunoscută de foarte mult timp.

Răspunsul ține de frauda în retail, frauda care poate și ea să fie, în principal, de două tipuri.

Primul tip de fraudă este și cel cu care ne întâlnim astăzi cel mai des în viața reală: vânzări nefiscalizate. Mă refer aici în principal la horeca (restaurante, hoteluri), servicii (de la frizerie la cabinetul medical), dar ți vânzări de bunuri, în special mărunțișuri, de către magazine mici – problema fiind în mare măsură rezolvată în cazul marilor lanțuri de retail.

Rezolvarea acestei probleme se poate face acționând în mai multe planuri simultan:

  1. informatizarea ANAF. Bulgaria a implementat un sistem informatic care permite fiscului să facă analize de risc în timp real și să trimită inspectorii în control acolo unde există suspiciuni că veniturile nu ar fi înregistrate. Acest lucru este posibil datorită faptului că toate casele de marcat fiscale din Bulgaria sunt conectate cu sistemul informatic al fiscului și transmit date în legătura cu vânzările. Atunci când vânzările scad sub un anumit nivel, apare suspiciunea de fraudă, ceea ce declanșează controlul.
  2. stimularea plăților electronice. Acest lucru poate fi relativ ușor făcut stimulând cumpărătorii să facă cât mai puține plați cash. Cum facem acest lucru? Simplu, dând înapoi o mică parte din TVA plătit, dar numai pentru plățile efectuate cu cardul. Măsura are imensul avantaj că ar putea fi implementată automat, fără să implice costuri birocratice. Unele bănci deja rulează programe de fidelizare prin care un procent din totalul cumpărăturilor plătite cu cardul emis de banca respectivă este rambursat clientului lunar.
  3. interzicerea oricăror forme de bonuri nefiscale (note de plată, bon nefiscal, proformă, etc) coroborate cu înăsprirea sancțiunilor pentru încasarea oricăror sume fără emiterea bonului fiscal.
  4. introducerea unor politici de KYC la înregistrarea companiilor în registrul comerțului, în special în cazul celor care primesc cod de TVA.
  5. o campanie națională de educație cu privire la importanța bonului fiscal. Este extrem de important ca oamenii să înțeleagă că scăderea evaziunii este în interesul nostru direct. Numai așa putem avea impozite mai mici, servicii mai bune din partea statului, dar și salarii mai mari. Evident, această afirmație este valabilă numai dacă sumele strânse la buget nu vor fi risipite de corupție și lipsa de eficiență în cheltuirea banului public.

Prima măsură este singura ceva mai complicată și care implică costuri semnificative de implementare. Ultima implică și ea unele costuri, dar așa cum se găsesc fonduri pentru a se face campanii publicitare în legătura cu diverse proiecte finanțate din POSDRU, se vor găsi ți pentru o campanie în legătura cu importanța bonului fiscal. Toate celelalte pot fi implementate ușor și fără costuri, numai că nu a existat niciodată voința politică serioasă de a se combate eficient acest cancer numit evaziune.

Cel de al doilea tip de fraudă ține de mascarea unei tranzacții B2C sub una B2B în așa fel încât să se beneficieze de regimul de taxare inversă la achiziția de bunuri și servicii care sunt destinate uzului personal al acționarilor, directorilor, etc. Acest fenomen un trebuie neglijat, mai ales că România are experiențe recente în acest domeniu. Mă refer la explozia numărului de micro întreprinderi în perioada 2001 – 2007, micro întreprinderi folosite nu numai pentru salarii, dar și pentru achiziționare de case, autovehicule sau chiar pentru achizițiile curente (în felul acesta nu s-a plătit nici impozit pe dividend și nici nu se mai aștepta până la încheierea anului financiar ca să se ridice dividende care să poată fi folosite în scop personal). După 2007 am asistat și la o creștere masivă a numărului de freelanceri, ceea ce arată că riscul există și trebuie luat în serios.

Cum se poate rezolva și această problemă? Tot acționând în câteva direcții simultan:

  1. Informatizarea ANAF. Această soluție este în capul listei și în secțiunea anterioară din simplul motiv că este chiar extrem de important ca analiza de risc să poată fi făcută de inspectori în timp real, fără deplasare pe teren.
  2. Scoaterea din sfera măsurilor de taxare inverse a unităților de retail (excepție făcând unitățile de tip cash&carry sau piețele de gross).
  3. Înăsprirea sancțiunilor pentru cei care abuzează de sistem pentru a face astfel de achiziții coroborată cu o campanie de informare cu privire la riscurile la care se expun cei care încalcă legea.
  4. Măsuri de tipul KYC, la fel ca mai sus.

În mod evident pot fi și alte soluții, iar găsirea lor ține atât de experiența celor care scriu legislația cât și de calitatea procesului de consultări publice.

Sistemul poate fi asanat, în beneficiul nostru, al plătitorilor de taxe. Taxarea inversa erga omnes coroborată cu măsurile de combatere a fraudei în retail prezentate mai sus ar ajuta ca gradul de colectare să ajungă la un nivel rezonabil.

Acum ANAF-ul nostru colectează doar puțin peste jumătate din TVA-ul care ar trebui colectat (54% în 2011, conform Consiliului Fiscal), ceea ce este criminal de puțin. Spre comparație, Bulgaria colectează 71% – diferența provenind doar dintr-o mai bună administrare.

Ținând cont că nici fiscul bulgăresc nu este unul extrem de eficient, că mai au și ei probleme de corupție, randamentul de 71% poate fi relativ ușor atins și de Romania. Sunt convins însa că randamentul poate fi crescut ușor la peste 85% dacă măsurile de taxare inversă ar fi aplicate erga omnes și dacă ar fi completate de măsurile descrise mai sus de combatere a fraudei în retail.

Un randament de, sa zicem 85%, ar da cu totul alte perspective construcției bugetare, chiar și dacă vorbim doar de TVA. Diferența ar însemna nu mai puțin de 28 miliarde de lei, adică 6,2 miliarde de euro, adică aproape dublul țintei de deficit pe 2012.

Dacă începem să ne gândim ce putem face cu acești bani, avem răspunsul cu privire la importanța măsurilor de combatere a evaziunii fiscale și, în particular, a fraudei de TVA. De ce nu se face însă mai nimic? Evident, pentru că nu exista voință politică. De ce oare însă nu există voință politică ? Asta este o întrebare la care vreau și eu să aflu răspunsul.

Author

Avocat de Business

Write A Comment